http://www.cardulcomunitatii.ro/wp-content/uploads/2016/06/header-antreprenor.png

În gara din Ungheni, cu fustă neagră și sacou roșu, o femeie aleargă plângând, pe peron. În fața ei, trenul se îndepărtează. În tren, Nicoleta plânge și ea. N-a suflat o vorbă nimănui. A aflat de bursele pentru elevi, în România și, pe ascuns, a plecat la Bălți. La examinare. De-abia apoi, când a aflat rezultatele, s-a așezat la masă și i-a spus mamei că n-avea să mai rămână acasă. „Soroca nu mai era suficientă pentru mine,” își amintește Nicoleta Hrițcu. De frică nu i-a fost frică niciodată. Mai ales, n-a picat în capcana alegerii pe care odată ce-ai făcut-o, o ții langa chiar dacă te împuținează, fiindcă-ți închipui că-i musai să termini orice-ai începe.„Bine că mi-am dat seama și n-am mai pierdut și alți ani. Am început la 30 și acum, la 33, e bine”, spune Nicoleta, care a lăsat birourile făcute pentru economiști, ca să filigraneze Cuptorul Moldovencei, o patiserie intimă și caldă, cu laițe, lemn pictat și obloane, unde ieșenii găsesc bunătăți „fără premixuri, fără margarină, fără prostii”. Sloganul acesta direct ți se lipește în memorie ca un timbru. Așa te aștepți s-o găsești și pe Nicoleta – dintr-o bucată, directă și caldă.

Despărțirea de auto-falsificare

„Trebuie să recunosc că am râcă pe supermarketuri. Nu le pot evita, dar mi-ar plăcea să ne mișcăm mai mult prin magazinele locale, decât prin supermarketuri”, îți spune.De asta a intrat de la bun început în rețeaua antreprenorilor din Cardul Comunității, primul program din Iași care sprijină economia locală prin participare civică. Pus pe roate de Fundația Comunitară Iași, prin programul acesta, antreprenorii ieșeni donează pentru regenerarea Iașului pe măsură ce localnicii devin tot mai conștienți și aleg să consume local. Când ieșenii sprijină antreprenorii locali, antreprenorii pot sprijini Iașul.

Nicoleta e printre oamenii care croșetează în ființa lor un amestec rar de indignare și sensibilitate. Una nu o exclude pe alta. Simte intuitiv că de când ne-am îndepărtat privirea de procesul de producție, de când nu mai știm poveștile oamenilor care ne oferă obiectele de care-am prins dependență, am devenit tot mai fragili și mai lesne de manipulat.
„Veneam mereu cu idei și propuneri, dar eram tot timpul oprită. E foarte rigid când ai o slujbă în care ești subordonat. Sau poate că slujbele pe care le-am avut eu erau foarte rigide. Nu aveam nici un fel de libertate de manevră, așa că nu era locul meu acolo”

Nu mai știm ce mâncăm și ne pierdem radarul intern, pe măsură ce ne obișnuim papilele gustative cu arsura aromelor tari, sintetizate. Nu mai știm dacă în spatele telefoanelor noastre nu se află copii forțați să lucreze sau oameni care muncesc în condiții nedemne, ori o pădure tăiată. „Nu înțeleg de ce tehnologia trebuie să se schimbe atât de repede. Pentru ce? Ca să mai taie niște copaci, ca să doboare un munte”, îți spune Nicoleta c-o voce hotărâtă. E perfecționistă, dar nu crede în creșterea explozivă. Afacerea ei o crește organic, cu pași mărunți. „E ca-n trafic. Dacă ai o viteză mai mică, ai timp să reacționezi la ce se întâmplă în jurul tău și ai mai multă libertate de mișcare.”

În 2012 începe să pună laolaltă piesele care aveau să întocmească „Cuptorul Moldovencei”. Face cursuri de antreprenoriat, apoi primește o finanțare pentru tineri antreprenori. Îi era dor de prăjituri în care să nu simtă gustul de margarină. Se pregătise să fie economist. Mama Nicoletei era, de asemenea, economist. „Am avut multe slujbe, dar mi-am dat seama că nu era locul meu acolo. Că eu trebuie să fiu cea care face, dacă vreau să mă exprim. Veneam mereu cu idei și propuneri, dar eram tot timpul oprită. E foarte rigid când ai o slujbă în care ești subordonat. Sau poate că slujbele pe care le-am avut eu erau foarte rigide. Nu aveam nici un fel de libertate de manevră, așa că nu era locul meu acolo”, își amintește.

ÃŽn rolul antreprenorului

Crede că acum, când piața s-a liberalizat și barierele de intrare s-au diminuat, va începe să crească și calitatea. „E ușor să obții fonduri. Idei avem cu nemiluita. Așa că n-o să mai fie suficient nici măcar să oferi un produs foarte bun. Va trebui să oferi și o experiență.”S-a gândit mult până când să găsească pisica liniștită care doarme pe Cuptorul Moldovencei, în tihna unui logo care-ți amintește de copilărie. „Mi-am dat seama că dacă vreau să-mi spun povestea, trebuie să găsesc o formă potrivită. Patiseria asta e afacerea mea e suflet. E intimă, vine dinspre «acasă»”, îți explică. De acolo unde a prins gustul plăcintelor frământate de mama și de bunici, de acolo unde laptele e muls în curte, iar ouăle, calde încă sub puful găinilor.

„Nu înțeleg de ce cofetăriile au toate oglinzi și lemn wenge, masiv, greu și rece. Deși, lasă-le să fie toate așa, că eu vin cu laițe și lemn picat”, râde Nicoleta, arătându-ți cât de încăpătoare e laița pe care stă. Nu-i este frică de riscuri. „Mă simt foarte bine în rolul antreprenorului. Totul e foarte bine gândit. Când ești antreprenor, muncești ca un sclav, dar nu o faci împotriva firii tale, iar asta contează enorm. De aici îți tragi energia!” Ar trebui să viziteze patiseriile din Millano și din Paris, îți spune, să simtă încotro se îndreaptă gusturile.

Știe că cele mai faimoase brutării și patiserii din lume sunt cele micuțe, de familie, care n-au pierdut calitatea de dragul extinderii. „Cuptorul va rămâne întotdeauna o afacere de familie. Nu poate fi scalată. Când crești prea mult producția, intervine congelarea. Iar asta schimbă puțin proprietățile produselor. Mulți mă întreabă dacă nu vând franciza. Mă îndoiesc c-o s-o fac. În primul rând, că e dificil să vinzi o franciză care nu este încă profitabilă. Apoi, fiindcă nu poți să controlezi procesul. Oricine îți poate spune că o să aibă grijă, dar de unde știu că o să respecte rețeta și c-o să caute furnizori potriviți?!”

Conexiunea cu lumea din preajmă

„Ați început bine, dar mi-e teamă c-o să vă stricați”, i-au tot spus oamenii. Nicoleta auzea și-n vis refrenul acesta, fiindcă „ieșeanul e foarte sceptic. A luat țeapă de foarte multe ori fiindcă, din lăcomie, mulți au început bine și apoi au schimbat ingredientele. Au amestecat ciocolata belgiană cu ciocolată menaj și frișca proaspătă, cu frișcă vegetală, untul cu margarină. Din lăcomie se strică lucrurile. Fiindcă vrei să câștigi mai mult, deodată.” Cu cîteva zile înainte însă, în patiseria din Păcurari cineva a intrat, a comandat o prăjitură și apoi a zâmbit. „Sunt ani buni, de-acum, de când cumpăr de la dumneavoastră”, i-a spus fetei din spatele cântarului. „Abia de aici putem vorbi despre o perioadă în care poate să apară creșterea financiară. Din momentul în care ai câștigat încrederea pe care n-o înșeli”, îți spune Nicoleta.

La început, Cuptorul Moldovencei însemna un spațiu mic, la parterul unui bloc din preajma gării. Acum înseamnă două cofetării intime, unde simți că-ți cad etichetele și rămâi natural, să savurezi torturi, plăcinte și prăjituri naturale, ca-n bucătăria de vară de la bunici. Lângă tine, în spațiul de joacă pentru copii, auzi râsul și troncănitul jucăriilor care te liniștesc, că bucățică asta de lume e-n orânduire. Aici, timpul nu fuge accelerat. Numai în spate, acolo, se coc 200 de plăcinte pe zi. Nicoleta a învățat în cea mai mare brutărie din Soroca să mânuiască aluatul cu pricepere și viteză.

Știe că oamenii se bucură de ce are ea să le ofere fiindcă „am crescut pe piramida lui Maslow.” Pe băncile liceului economic pe care l-a absolvit înainte să intre în Iași, la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor „eram toți foarte cuminți și liniari”, își amintește. Nici vorbă de creativitate și exprimare personală. „Acum, numai dacă nu vrei nu găsești oportunități de dezvoltare personală. Iar interesul nostru pentru dezvoltarea personală înseamnă că am crescut. Că am devenit mai conștienți, că avem alte nevoi de împlinire, iar nu doar de supraviețuire.”
Aici, unde apare nevoia de-a te respecta pe tine însuți, apare și conștiința. Când vrei să-ți oferi prăjitură fără premixuri, te conectezi cu autenticitatea pe care-ai cunoscut-o cândva, când părinții te trezeau dimineața cu o cană de lapte cu miere și ceva dulce. Când începi să recunoști gustul simplu și natural, începi deopotrivă să descoperi o lume care nu poate fi prefabricată, în care munca oamenilor și poveștile lor de viață pătrund în bunătățile pe care le oferă celor din preajmă. Așa ajungi să faci parte din biotopul economiei locale, unde omul continuă să conteze.

„Dar ca să se dezvolte economia locală, avem nevoie să creăm o comunitate de antreprenori locali, care să se susțină reciproc și să formeze o contra-opțiune la hipermarketuri. De fiecare dată când merg la cumpărături, mă gândesc dacă vreau să plătesc cursurile de pian pentru copilul unei familii de lângă mine, sau a suta casă de vacanță a unui director. M-aș vedea într-un grup de antreprenori locali, cu pancarte în mână, două ore pe zi în curtea unui supermarket. Fiecare are dreptul să se dezvolte. Dar tu ești cel care alege. Atât aș scrie pe ele:«Gândește-te de două ori unde îți faci cumpărăturile». Dacă banii tăi rămân în Iași, în cîțiva ani vei simți și tu asta” , explică Nicoleta.

Abia terminase clasa a opta când a ajuns în România, iar orizontul din Soroca i se părea strâmt. „Libertate și oportunități de dezvoltare. Asta vedeam atunci, în România”, îți spune femeia care-ți amintește de Amélie, cu încăpățânarea ei de-a găsi în detalii, povești de fericire și ocazii de reconectare la o identitate mai clară și mai autentică.